Română      Русскии

17.12.2019
Atelier de follow-up: parteneriatele comunitare dezvoltate de Centrele de tineret, tineri voluntari și școli în 22 de raioane din țară
09.12.2019
Conferință de totalizare a proiectului privind protecția drepturilor minorităților etnice, realizat de Tdh Moldova
12.11.2019
Cadre didactice din 30 de comunități din țară au făcut schimb de bune practici în prevenirea și comaterea bullyingului în școli
07.11.2019
Networking, planuri de viitor și creativitate la tabăra de toamnă de antibullying pentru copii
18.10.2019
Drepturile copilului, prin ochii copiilor

 

Prima pagină  »  Ştiri şi anunţuri
Ştiri şi anunţuri
Conferință de totalizare a proiectului privind protecția drepturilor minorităților etnice, realizat de Tdh Moldova
Publicat: 09.12.2019   

Proiectul Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor minorităților etnice din Republica Moldova, realizat de Fundația Terre des hommes, este pe ultima sută de metri și cu această ocazie, echipa de implementare a organizat o Conferință de totalizare cu beneficiarii, partenerii și finanțatorii proiectului.  Peste 70 de persoane – cadre didactice din 20 de localități, reprezentanți ai direcțiilor raionale de învățământ, reprezentanți din partea Uniunii Europene, Consiliului Europei, UNICEF și din partea Institutului pentru Inițiative Rurale (IRI) – au participat la evenimentul din 28 noiembrie curent.

Pentru Terre des homme Moldova, acest proiect a fost intens, cu provocari, dar și cu multă satisfacție, în special din interacțiunea cu copiii. În cei doi ani, am asistat la o metamorfoză a percepțiilor și atitudinilor beneficiarilor noștri privind dreptul la egalitate și nediscriminare, toleranță, egalitatea de gen, diversitate și incluziune”, a spus în deschidere Elena Madan, directorul Tdh Moldova.

Timp de doi ani, din decembrie 2017, Tdh Moldova a desfășurat, în parteneriat cu IRI, proiectul finanțat de Uniunea Europeană, pentru a consolida protecția drepturilor omului și a combate discriminarea minorităților etnice în 20 de comunități, din 15 raioane, din țară.

Marco Gemmer, Șef Secția Operațiuni la Delegația Uniunii Europene în R. Moldova, s-a arătat impresionat de munca depusă de comunități pentru a depăși stereotipurile și prejudecățile cu care se confruntă. Reprezentantul UE a menționat că nediscriminarea este una dintre valorile europene de bază, iar proiectele locale care țintesc acest subiect vor continua să fie finanțate. „Când vezi copiii muncind împreună pentru a depăși provocările și prejudecățile – acesta este exact motivul pentru care o facem ( - finațările - ), deoarece acum copiii au ocazia să devină niște adulți cu un mod de gândire lipsit de stereotipuri și stigmate”.


Mecanismul de lucru și activitățile realizate în cadrul proiectului

Am început prin consultarea copiilor, părinților, profesioniștilor despre atitudinile și practicile pe care le au în privința drepturilor omului, toleranței, egalității de gen, etc. Ca rezultat, am înțeles că intervenția noastră trebuie să fie foarte complexă, trebuie să acoperim absolut întreaga comunitate, trebuie să implicăm cât mai mulți actori și să lucrăm cu ei la consolidare, a explicat mecanismul de lucru în cadrul proiectului Teodora Rebeja, manager programe la Tdh Moldova și coordonatorul proiectului. Astfel, echipele de implementare au lucrat cu copiii, tinerii, părinții, cadrele didactice, profesioniștii și autoritățile publice locale. Echipa Tdh Moldova a desfășurat activități precum:

  • training-uri pentru elevi și profesori;
  • elaborarea a unui set de programe de instruire pentru profesori;
  • elaborarea unui ghid pentru membrii echipelor multidisciplinare de la nivel local și consolidarea capacităților acestora în managementul de caz în asistența copiilor;
  • elaborarea unui program de teatru social pentru elevi, instruirea a 40 de copii, câte doi din fiecare școală, în metodologia teatrului social și testarea programului în școli.

 „Institutului pentru Inițiative Rurale i-a revenit partea de lucru cu tinerii pe dimensiunea participării și creării partneriatelor în interiorul comunității”, a povestit Tatiana Costev, director programe la IRI, despre rolul IRI în proiect, menționând că echipa IRI a efectuat, inițial, un mic studiu pentru a afla atitudinea membrilor comunităților, în special a tinerilor, vis-a-vis de participarea comunitară. Rezultatele au arătat că tinerii considerau că nu sunt reprezentați, nu sunt auziți și nu cred că pot schimba ceva în comunitate. „Peste doi ani, acești tineri știu cum să creeze parteneriate, cum să organizeze la nivel local, să mobilizeze și să negocieze. Pot vorbi de la egal la egal cu administrațiile publice locale, cu profesorii, negociind, analizând, identificând, reprezentând, a punctat Tatiana Costev evoluția lucrurilor.   


Rezultate la nivel comunitar

Ca rezultat al activităților realizate de echipele de proiect:

  • peste 110 cadre didactice promovează în școli și comunități valorile de toleranță, diversitate, egalitate de gen, incluziune și nediscriminare prin activități cu copiii, părinții și profesorii;
  • peste 1600 de copii și mai mult de 600 de părinți au fost implicați în activități psihosociale conduse de cadrele didactice;
  • peste 300 de profesioniști au obținut instrumente și abilități necesare pentru a asigura protecția copiilor în funcție de interesele lor;
  • o rețea de peste 250 de copii – agenți ai schimbării –  promovează valorile democratice prin metoda teatrului social, realizând, în total, 32 de spectacole în școli;
  • 170 de tineri lideri, absolvenți ai Academiei ProCivic, promovează dialogul multicultural și drepturile omului în comunitățile lor, realizând proiecte comunitare mici.


Programul de granturi mici

O altă componentă majoră a proiectului a fost programul de granturi mici „Transpunerea drepturilor în practică”, care a venit să lărgească perspectiva proiectului, prin implicarea întregii comunități în soluționarea problemelor depistate de aceasta. Tdh a selectat, prin concurs, 10 inițiative locale din cele 20 de comunități partenere, oferindu-le mentorat și suport financiar pentru a realiza acțiuni la nivel comunitar de prevenire a discriminării minorităților etnice. Echipele de proiect ale inițiativelor locale au cuprins membri din întreaga comunitate: copii, părinți, cadre didactice, profesioniști, reprezentanți ai minorităților etnice și ale autorităților publice locale.

Cadrele didactice, prezente la eveniment, au împărtășit experiența din cadrul proiectelor, povestind despre realizările și lecțiile însușite, dar și despre problemele și provocările ce le mai au de soluționat în comunități.

Valentina Miron, profesoară la gimnaziul din satul Pelinei, din Cahul, a realizat un proiect în satul vecin, Ursoaia. „A fost o provocare pentru mine să implementez un proiect într-o școală vecină. Cea mai mare importanță a avut crearea ludotecii – e ceva unic pentru întreg sudul, n-am auzit în alt gimnaziu din raionul Cahul să mai fie creată o ludotecă. Acum, copiii din Ursoaia au posibilitatea să se recreeze, să se joace, să creeze ceva frumos și participă chiar și părinții la activități”, a povestit dna Miron despre inițiativa din Ursoaia.

O activitate mai deosebită a fost și tabăra de vară pentru 50 de copii din familii social vulnerabile din satul satul Zârnești, r. Cahul. Nadejda Dobândă, directoarea Liceului „Ion Creangă” din localitate, veterană a mișcării scouților din Moldova, a pus la cale experiența unei tabere de vară la cort, în pădure. Dna Dobândă a enumerat o listă impresionantă de activități de care s-au bucurat copiii în tabără, dar și una cu responsabilități nenumărate și pregătiri intense pe care le presupune organizarea unei astfel de tabere.

Am asigurat securitatea copiilor și asta este cel mai important: toți copiii s-au întors acasă voioși și sănătoși. Unicul lucru pe care nu l-am făcut – n-am reușit să încheiem tabăra oficial, deoarece venise o ploaie foarte puternică. Nu puteam ieși din pădure, așa că am sunat la 112, au venit și ne-au scos de acolo. Am plecat acasă fără închiderea oficială, dar plăcut surprinși c-am rezistat -  a fost și un test de rezistență”, a spus mândră directoarea.

Și Liceul „Ion Creangă” din Fălești se mândrește cu o activitate mai specială: Ludmila Scobioală, învățătoare de clasele primare, a implicat elevii clasei a II-a și părinții acestora într-un atelier de creație, pentru a studia drepturile copilului. Micuții au realizat, cu ajutorul părinților, un ghid: au explicat drepturilor copiilor prin propriile gânduri, prin desene, aplicații și versuri compuse de ei. În final, administrația liceului a tipărit broșura „Eu îmi cunosc drepturile” în 100 de exemplare, donând ghidul bibliotecilor, școlilor și grădinițelor din oraș. „Această activitate i-a surprins pe părinți, deoarece ei participă, de obicei, la ședințe standart, dar aici au avut posibilitatea să comunice și să lucreze împreună cu copiii lor și au realizat un produs, pe care fiecare dintre ei era mândru să-l prezinte”, a povestit învățătorea despre această experiență.


Lecții însușite și perspective

Managerii de proiect și cadrele didactice și-au manifestat dorința și intenția de a continua proiectele începute, pentru că mai sunt multe lucruri în comunități și școli care au nevoie de schimbare. În timp ce unii dintre ei nu erau foarte siguri de posibilitățile de dezvoltare a proiectelor demarate, alții s-au arătat încrezători în planurile de a continua activitățile.

Liliana Bacalu, profesoară la Liceul „Meșterul Manole” din Sălcuța, r. Căușeni, le-a împărtășit colegilor de la Conferință că lecția însușită, pentru ea personal, este că parteneriatele sunt foarte importante, atât la nivel comunitar, în general, cât și în școală, între toți actorii implicați în procesul educațional – profesori, elevi, părinți. „Referitor la durabilitate, acest parteneriat comunitar în Sălcuța devine tot mai intens, mai palpabil. Inițiativele care au fost organizate, acțiuniunile de implicare activă rămân să fie lecții de succes și sunt un imbold pentru următoarele activități, poate mai de anvergură. Elevii își planifică deja acțiuni comunitare cu bugete mai măricele – copiii devin din ce în ce mai implicați”, s-a arătat optimistă profesoara din Sălcuța.


Preluarea experienței la nivelul direcțiilor de educație

Reprezentanții direcțiilor locale de educație, prezenți la evenimentul de totalizare, au declarat că sunt impresionați de volumul de lucru, activitățile desfășurate în școli și de programele pentru profesori și copii elaborate de Tdh Moldova. Aceștia și-au exprimat convingerea că astfel de activități trebuie să se întâmple în toate școlile, pentru a consolida relația dintre copii, profesori și cadre didactice și pentru ca școala să fie, într-adevăr, un loc prietenos copiilor. Totodată, ei și-au manifestat interesul și intenția să instituționalizate unele activități.  

Deseori declarăm în sistemul nostru că avem parteneriat școală – copil – familie, dar prin activitățile pe care le-a organizat Terre des hommes, aceasta s-a văzut în practică. Atunci când părintele vine și stă umăr la umăr cu copilul său și aude aceeași infomație, cred că impactul este pentru întreaga familie - e o schimbare extraordinară. Vom analiza aceste programe, pentru că sunt un suport bun pentru noi și, pentru anul viitor de învățământ, vom crea un grup de lucru și vom selecta anumite acțiuni pe care le-ați realizat, să se regăsească în planul managerial al Direcției Educație”, a spus Iulia Pancu, Șefa Direcției Educație Ungheni.     


În final, directoarea Tdh Moldova, Elena Madan, i-a încurajat pe participanți să continue acțiunile în comunitate și în școală, oricât de mici ar fi, pentru a exista continuitate în tot ce au învățat și au realizat până acum. Reprezentanții echipelor de proiect au primit diplome de apreciere și certificate de participare din partea Tdh pentru instituțiile pe care le reprezintă pentru implicarea și munca depusă de acestea în cadrul proiectului, câte o culegere de programe de instruire pentru fiecare școală și, din partea IRI, câte un set de jocuri pentru grupurile de inițiativă ale tinerilor din comunități.


Activitățile proiectului Parteneriate comunitare durabile pentru protecția minorităților etnice din Republica Moldova continuă până la sfârșitul lunii ianuarie 2020. Proiectul are o valoare totală de 400.000 de euro, din care 380.000 euro fiind contribuția Uniunii Europene.

 





Ştiri şi anunţuri

Publicat: 17.12.2019   
Peste 70 de tineri, profesori și manageri ai Centrelor de tineret din țară s-au întâlnit, între 13 - 15 decembrie, la Chișinău, în cadrul unui atelier de follow-up, pentru a face schimb de experiență în baza inițiativelor civice pe care le-au realizat în ultimele trei luni în comunitățile lor. Ghidați de trainerii Tdh Moldova, participanții la atelier au discutat și analizat activitățile, rezultatele, provocările și lecțiile însușite și au planificat acțiunile pentru anul 2020. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.11.2019   
30 de cadre didactice din 30 de comunități din țară au participat, între 29 - 30 octombrie, la un atelier de consolidare a cunoștințelor privind prevenirea și combaterea bullying-ului în școală și comunitate, organizat de Terre des hommes Moldova. Profesorii, participanți la instruirile din vară „Bullying-ul în școli”, au demarat activitățile cu copiii, părinții și cadrele didactice în școli, ludoteci și cluburile ALEG, iar atelierul de follow-up a fost o ocazie pentru a-și împărtăși experiențele. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.11.2019   
Aprofundarea cunoștințelor acumulate în timpul școlii de vară, repere și activități noi pentru orele de Educație de Egal la Egal, modalități și soluții concrete de combatere a violenței și bullyingului în școală, cum pot fi ajutați elevii să-și identifice emoțiile negative și să le depășească, formarea și dezvoltarea competențelor emoționale – sunt o parte din așteptările cu care au venit copiii la tabăra de toamnă de antibullying, organizată de Terre des hommes Moldova pe 29 și 30 octombrie. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.10.2019   
La Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Fălești a avut loc, săptămâna trecută, un eveniment special și plin de emoții – lansarea ghidului „Eu îmi cunosc drepturile”, realizat de elevii calsei a II-a. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.09.2019   
Elevi, cadre didactice și directorii din 30 de instituții de învățământ din țară au intrat în noul an școlar echipați cu cunoștințe și intrumente necesare pentru a preveni și contracara violența în școală. Aceștia au participat la un șir de instruiri de prevenire și combatere a violenței în școală și comunitate, oferite de Fundația Terre des hommes Moldova pe parcursul lunilor iulie – august 2019. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.08.2019   
Dezvoltare personală, orientare vocațională, prevenirea violenței în școli, siguranța online, ecologie - sunt câteva dintre temele proiectelor dezvoltate de participanţii la instruirile „Activism Civic al Tinerilor Implicați Voluntar”, organizate vara aceasta, pe parcursul lunilor iulie - august, de fundaţia Terre des hommes Moldova. Peste 70 de tineri, manageri ai Centrelor de tineret şi profesori pentru educaţia pentru societate, din 23 de raioane, au participat la cele două runde ale şcolii de vară ACTIV. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.08.2019   
150 de elevi, din clasele a VI-a – a XII-a, din 30 de comunități din țară, au învățat vara aceasta cum pot preveni și combate violența în școală și comunitate. Instruirile au avut loc pe parcursul lunii iulie, fiind oferite de organizația de protecția a drepturilor copilului, Terre des hommes Moldova, în cadrul școlii de vară ALEG. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.08.2019   
Terre des hommes Moldova a oferit o instruire pe sistemul de protecție al copilului și politica de safeguarding în sport pentru 164 de pedagogi, reprezentanți ai 12 școli de fotbal din Moldova, care au participat la seminarul pentru lideri şi antrenori în cadrul proiectului Open Fun Football Schools Moldova (OFFS) și Sport – Școală – Poliție (SSP), organizat de Federația Moldovenească de Fotbal și Inspectoratul General de Poliție între 31 iulie - 4 august 2019. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.07.2019   
150 de copii, 60 de profesori și 30 de directori de școală, din 30 de comunități, își consolidează vara aceasta cunoștințele în comunicarea non-violentă, prevenirea și combaterea violenței în școală și comunitate. Instruirile sunt oferite de Fundația Terre des hommes Moldova (Tdh) în cadrul școlii de vară ALEG. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.07.2019   
Terre des hommes Moldova a organizat, ieri, o întâlnire informală a reprezentanților ONG-urilor din domeniul protecției copiilor și a victimelor violenței, poliției și guvernului cu activista Claire McFarlane, care se află în Moldova pentru a atrage atenția asupra fenomenului violenței sexuale Citeşte mai mult...
Publicat: 31.05.2019   
Eforturile Terre des hommes Moldova de promovare a unui rol activ al taților în familie au fost recunoscute pe plan internațional. Organizația de protecție a drepturilor copilului a devenit recent membru activ în cadrul Campaniei mondiale MenCare de promovare a paternității, aducând Republica Moldova în lista celor peste 50 de țări partenere ale campaniei. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.05.2019   
Terre des hommes Moldova (Tdh) și Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) vor contribui la un climat mai favorabil și la o mai bună respectare a drepturilor copiilor în sport - acesta este obiectivul acordului de colaborare semnat recent privind implementarea proiectelor și realizarea inițiativelor comune în domeniul protecției copilului între cele două instituții. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.05.2019   
Terre des hommes Moldova anunță concurs pentru achiziția de inventar sportiv pentru copii. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.04.2019   
Aproape 70 de profesori și copii din 30 de localități din Moldova, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrului Republican de Asistență Psihopedagogică, Direcțiilor locale de Învățământ și din partea structurilor ONU în Moldova - UN Women, UNFPA și UNICEF - au participat astăzi la evenimentul de lansare a proiectului „Prevenirea violenței asupra copilului prin implicare comunitară”, organizat de Fundația Terre des hommes Moldova (Tdh). Citeşte mai mult...
Publicat: 18.03.2019   
Terre des hommes Moldova este în căutare de experți în servicii de outreach, programe de voluntariat și lucul cu tinerii în cadrul proiectului „Consolidarea participării și implicarea tinerilor din Moldova", implementat în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, Biroul de Cooperare Elvețian în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.03.2019   
You are a passionate Finance professional; you enjoy planning, working with financial reports and data. You are energetic, meticulous and organised. You are not afraid of working hard and you are looking for a meaningful job that will make a lasting impact? This challenge is for you. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.02.2019   
Terre des hommes Moldova a încheiat procesul de selectare a instituțiilor școlare pentru proiectul Prevenirea violenței asupra copilului prin implicare comunitară, susținut financiar de Fundația Oak. Proiectul urmează să fie implementat în 30 de comunități din țară și are ca scop prevenirea violenței în școală. Citeşte mai mult...
Publicat: 13.02.2019   
Terre des hommes Moldova anunță un concurs de selectare a locațiilor (hotel, pensiune, bază de odihnă) pentru desfășurarea Taberei de vară pentru copii și cadre didactice în perioada 07 - 27 iulie 2019. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.02.2019   
Terre des hommes Moldova is looking for a researcher/team of researchers/university to conduct a Baseline study on gendered social norms, attitudes and behaviours regarding violence against children. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.01.2019   
Are you a passionate child protection professional? Do you enjoy working with and for children/youth? Are you energetic, well organised and not afraid of working hard? Are you are looking for a meaningful job that will make a lasting impact? If your answer is „Yes!” to all the above questions, then this challenge is for you! Citeşte mai mult...

1 - 20 din 168


Utilizator (Email)
Parolă



Ai uitat parola?
Înregistrează-te


     

 



Acest site a fost creat în cadrul proiectului „Dezvoltarea unei abordări comune a copiilor” implementat de Reprezentanţa Fundaţiei Elveţiene „Terre des hommes – Lausanne” în Republica Moldova. Proiectul este realizat cu asistenţa Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Informaţia de pe site nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor.

 
© Terre des hommes Moldova 2013
Developed by Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS